Milioane de oameni din România și din mai multe țări din Europa dar și din Israel, Australia, Statele Unite sau Japonia respiră astăzi un aer mai sănătos, iar numeroase afecțiuni respiratorii au fost ameliorate sau chiar vindecate cu ajutorul acestor aparate.
Atunci când întrebi pe cineva ce-și dorește mai mult o să spună în primul rând „sănătate”, pentru că se spune că atunci când ești sănătos poți depăși orice obstacol și poți obține orice altceva îți dorești.
Românii au fost, de multe ori în istorie, promotori ai unor descoperiri științifice cu aplicabilitate în domeniul medical și nu puține au fost invențiile care au contribuit la prevenirea, ameliorarea sau vindecarea unor boli. Ion Cantacuzino este unul dintre „pionierii” imunității, de numele lui Nicolae Paulescu se leagă descoperirea insulinei, iar Victor Babeș este autorul primului tratat de bacteriologie din lume alături de Victor Andre Cornil – ca să amintim doar câteva nume din „cartea de aur” a medicinii din secolul trecut.
Mai târziu, Ana Aslan a descoperit „secretul tinereții”, George Emil Palade (al cărui nume se leagă și de Buzău) a fost primul român premiat Nobel – pentru medicină și fiziologie, iar în ultimele decenii, multe dintre invențiile cu aplicabilitate în domeniul sănătății au fost premiate la târgurile de inventică. Chimistul buzoian Constantin Pascu este unul dintre premianții prestigiosului Târg de Inventică de la Geneva, atât în calitate de coautor al filtrului de apă „Aquator” cât și individual, pentru Purificatorul de Aer „Salin”.
Spiritul inventiv al chimistului Constantin PASCU este într-o continuă „revoluție”, iar proiectele sale se concentrează pe câștigarea unui „plus de sănătate” sau chiar pe vindecarea celor care beneficiază de ele.
Pe 06 martie 2000, în urmă cu 20 de ani, buzoianul nostru inventa purificatorul de aer Salin care astăzi este cunoscut și folosit în toată lumea, în terapiile pentru ameliorarea și vindecarea unor afecțiuni grave ale aparatului respirator și chiar cardiac.
După succesul în echipă de la Geneva, Constantin Pascu și-a pus mintea „la treabă” și a reușit să aducă „salina” în casele oamenilor sau în birouri, odată cu beneficiile pe care mulți medici le consideră de-a dreptul miraculoase.
„Lucram niște decorațiuni pe bază de sare și, dintr-o dată, m-am gândit că această idee poate fi valorificată în ameliorarea afecțiunilor respiratorii în cazul cărora, așa cum se știe, aerul salin are un impact extraordinar. La început au fost niște «improvizații», din cutii de tablă în care am înglobat plăci de sare și un ventilator”, își amintește inventatorul buzoian despre începuturile SALIN care, în timp, a suferit numeroase îmbunătățiri.
Principiul pe baza căruia funcționează invenția lui Constantin Pascu se bazează pe recircularea aerului ambiental printr-un filtru special, obținut prin recristalizarea controlată a sării naturale brute, înglobat în aparat. În contact cu această structură, aerul este purificat și, fiind îmbogățit cu particule micronice de sare, elimină diverși poluanți și ajută la o mai bună respirație. Se reproduce, practic, la scară mică, procesul dintr-o salină.
„Cu ajutorul unor medici ORL, pneumologi și medici de familie care s-au oferit să monitorizeze efectele, am oferit primele aparate câtorva persoane care aveau probleme de respirație. Rezultatele au fost extraordinare: aceste persoane au început să respire mai ușor, au scăpat de sforăit, s-au ameliorat chiar probleme mai grave, precum mucoviscidoza. Efectele au fost prezentate și la câteva manifestări științifice medicale, iar impactul a fost pozitiv. Așa a apărut ideea înființării firmei Tehno Bionic, pentru a produce purificatorul de aer Salin. Începutul a fost greu, mai ales în privința avizărilor care trebuiau obținute, deși aparatele Salin erau deschizătoare de drum în terapiile pe baza de aerosoli salini uscați. Într-o zi, însă, unul dintre utilizatori a prezentat în «Formula AS» efectele , iar după aceea s-a schimbat atitudinea față de această invenție, ne spune chimistul Constantin Pascu, menționând că au urmat avizări din ce în ce mai complicate legate de rezultatele medicale…
În presa buzoiană s-a scris chiar de la început despre invenția lui Constantin Pascu și despre efectele benefice ale utilizării aparatului Salin. De asemenea, invenția a fost prezentată de-a lungul anilor și la câteva televiziuni naționale (click pe video – PRO TV, TVR 1), iar lucrurile au început să evolueze în bine.
În timp, aparatul Salin s-a modernizat, iar pe măsură ce lumea științifică medicală a constatat că aerul salin obținut cu ajutorul său are efecte benefice asupra unei game largi de afecțiuni respiratorii, producția s-a diversificat.
„În urma cercetărilor întreprinse pe Salin, la Institutul de Balneologie din București, s-a constatat că apar modificări de ionizare a aerului, o reducere a bioxidului de carbon, a fumului, dispariția mirosurilor neplăcute dintr-o încăpere, dar și reducerea bacteriilor și a virusurilor, iar pentru a răspunde unei game cât mai variate de utilizatori a fost În decursul timpului au fost semnalate efecte favorabile și în alte probleme care vizează sănătatea, aparent banale, dar deranjante, cum ar fi sforăitul. Au fost observate efecte pozitive, urmărite medical, și în probleme severe de sănătate, cum este mucoviscidoza”, explică inventatorul Constantin Pascu.
Obținerea avizelor pe partea medicală reprezintă, după cum ne-a mărturisit Constantin Pascu, o adevărată școală a răbdării, dar și o extraordinară oportunitate de a înțelege acest domeniu sensibil și în același timp complicat. Certificatele care trebuie obținute sunt foarte sofisticate, dar rezultatele spectaculoase obținute merită tot efortul.
„Așa a apărut varianta «de buzunar» – InSalin, adică inhalatoarele de uz individual, care pot fi purtate oriunde pleacă utilizatorul și folosite pentru inhalații individuale, imediat ce apar probleme. Există și o variantă cu sistem de pompă de aer și mască, certificată ca aparat medical, conform normelor medicale clasa a II-a, denumite SaltMed, acestea sunt utilizate curent în terapii de urgență, în crizele de astm, în asistența postoperatorie, la ventilarea mecanică în ATI. Când lucram în cercetare, la Chimica, foloseam cărbunele activ pentru rinichi artificiali. Încercam atunci să obținem un astfel de aparat, pentru a ușura respirația. După ani, am ajuns în ATI, cu un aparat care funcționează pe același principiu, dar cu sare. Utilizarea inhalatoarelor cu sare SaltMed în asistența respiratorie a copiilor născuți prematur, la Spitalul Marie Curie, a dus la rezultate spectaculoase”, detaliază inventatorul buzoian.
Aparatele Salin au atras, în timp, atenția multor medici, de diferite specialități, în special din domeniile ORL, Alergologie, Pediatrie, Pneumologie și chiar Cardiologie care au constatat o ameliorare considerabilă a unor cazuri de alergii, rinite, sinuzite, astm sau alte afecțiuni respiratorii, iar în ultima vreme s-au constatat efecte benefice și asupra unor afecțiuni cardiace.
Produsele Salin au intrat de mulți ani pe piețe din întreaga lume. Peste 80% din aparatele produse în județul Buzău – în satul Mierea, de pe Valea Nișcovului, merg în țări din Europa (Germania sau Irlanda), dar și în Australia, Noua Zeelandă, Israel, Japonia, Statele Unite.
„În Australia, aparatul este folosit chiar ca referință în haloterapie. Un rol important în promovarea efectelor aparatelor Salin l-au avut, mai ales în primii ani, românii plecați în străinătate sau cei care aveau rude ori prieteni în diferite țări ale lumii. Mulți au aflat despre aparatele noastre căutând soluții pentru probleme de sănătate ale lor, ale rudelor și mai ales ale copiilor, fie din presă, fie de la medicii curanți, pentru că există multe lucrări de specialitate ale medicilor, prezentate la diverse conferințe sau congrese de specialitate, în privința utilizării aparatelor Salin”, mai spune Constantin Pascu.
In anul 2020, inventatorul buzoian are însă și alte idei valoroase. Trebuie parcurs însă un drum lung și anevoios de la idee până la punerea ei în aplicare, de multe căutări și de studii în domeniu. Una dintre acestea s-a concretizat, în ultimii ani, prin lansarea unei linii de obținere a unor produse din fructe și miere, printr-o metodă specială. „Firma noastră în care producem aparatele Salin este situata în satul Mierea, într-o vale superbă de pe Valea Nișcovului, între dealurile Buzăului. Aici, mierea și fructele sunt, cum se spune, la ele acasă. Făceam, pentru consumul personal, de multe ori, un amestec din fructe și miere. Pe lângă gustul deosebit, acest amestec are, de multe ori, și calități terapeutice. Și m-am gândit că aș putea oferi și altor oameni posibilitatea de a consuma astfel de produse. Așa mi-a venit ideea dezvoltării unui procedeu de prelucrarea a fructelor crude și mierii, printr-o metodă cu totul nouă și foarte blândă de lucru. La început am denumit produsul pur și simplu, amestec de miere și fructe. I-am dat și alte nume, iar în final i-am zis «Melinis» (de la miere și Nișcov)”, povestește chimistul Constantin Pascu despre ultima sa invenție, prin care obține produse de o savoare și o calitate pe care o poate aprecia chiar și cel mai pretențios consumator.
Bineînțeles, metoda utilizată face obiectul unui alt brevet…
Așadar, în cei 20 de ani de la lansarea purificatorului de aer Salin, firma producătoare – TEHNO BIONIC-Salin a înregistrat o dezvoltare continuă. Producția s-a diversificat, iar peste 30 de oameni, unii care se află în firmă chiar de la început, vin cu plăcere la lucru și sunt fericiți să ofere altor oameni „un stop de sănătate” și bucuria de obține, la prețuri accesibile, produse atât de valoroase.
Ideile care devin invenții cu adevărat valoroase sunt rare, iar drumul până la punerea lor în aplicare, până la momentul în care pot fi transformate într-un produs viabil, este lung și anevoios. Este greu apoi să intri pe piață și mai ales să te menții.
Secretul succesului, ne spune inventatorul Constantin Pascu, constă în „perseverență, responsabilitate, calitatea produselor și dragostea cu care acestea sunt obținute. Și ar mai ceva, armonia și înțelegerea dintre oameni. Noi, aici, suntem ca o familie. Pentru mine este important ca oamenii să vină de plăcere la lucru și să simtă că fac parte din această familie. Trăim împreună după aceleași principii. Avem ca scop principal să-i facem și pe beneficiarii produselor noastre să simtă că fac parte din această familie, că ne pasă de ei”, concluzionează acesta.
In martie 2020, la ceas aniversar, îi dorim inventatorul buzoian Constantin Pascu să aibă în continuare idei valoroase pe care să le poată pune în practică, iar alături de echipa pe care o coordonează să se bucure de viață lungă, sănătate și succes! „La mulți ani!”
Cu sprijinul publicației Sănătatea Buzoiană.